Ce avantaje prezintă aparatul dentar Invisalign – se merită sau nu?

Din ce în ce mai multe persoane care au nevoie de un tratament ortodontic își îndreaptă atenția spre aparatul dentar Invisalign. Încă de când a fost introdus pentru prima dată pe piață, Invisalign a revoluționat domeniul ortodonției. Dar la fel ca oricare alt tratament, există avantaje și unele dezavantaje, așa că în cele ce urmează vom dezvălui tot ceea ce trebuie să știți despre un aparat dentar Invisalign.

Ce este Invisalign?

Invisalign este o opțiune de tratament ortodontic care folosește aliniatori transparenți care se potrivesc peste dinți, cu scopul de a-i ghida spre noile locuri pe care trebuie să le ocupe. Astfel, acești aliniatori foarte discreți reușesc să înlocuiască cu succes firele standard. Aliniatorii sunt realizați din plastic transparent, durabil și confortabil și sunt creați pentru fiecare pacient în parte. Aliniatorii dirijează deplasarea dinților, conducând astfel la un zâmbet frumos și la o mușcătură sănătoasă.

Este Invisalign cu adevărat invizibil?

Aliniatorii sunt realizați dintr-un plastic transparent, deci sunt practic invizibili. Ceea ce se poate vedea sunt ligaturile pe care Invisalign le folosește pentru a spori deplasarea dinților în direcția potrivită. Ligaturile sunt, în esență, mici denivelări albe sau transparente care sunt folosite pe dinții din față și pe dinții laterali. Sunt plasate la începutul tratamentului și vor rămâne în aceleași locuri pe toată durata tratamentului. La sfârșitul tratamentului, ligaturile vor fi pur și simplu șlefuite.

Este Invisalign potrivit pentru toți pacienții?

Cu toate că Invisalign a fost îmbunătățit de la prima sa apariție și până acum și poate trata o serie de afecțiuni orale, doar un specialist ortodont va putea să stabilească dacă puteți opta pentru un aparat dentar Invisalign. Dacă aveți o problemă mai complexă, s-ar putea să fie necesar să beneficiați de un tratament ortodontic diferit. Majoritatea ortodonților oferă o consultație gratuită pentru a determina dacă sunteți sau nu un candidat pentru acest tip de tratament.

Cât de potrivit este Invisalign pentru copii?

Invisalign este o opțiune excelentă pentru copiii de vârstă școlară și pentru adolescenți. Din nou, doar specialistul ortodont, în urma întocmirii dosarului pacientului care cuprinde mai multe informații și radiografii, va putea să stabilească dacă copilul poate beneficia de Invisalign sau nu și dacă vor fi necesare și alte opțiuni de tratament.

Cum diferă Invisalign de aparatul dentar standard?

Invisalign oferă pacienților o modalitate discretă de îndreptare a dinților, ceea ce este de mare ajutor pentru persoanele care ocupă anumite funcții, precum și pentru pacienții mai în vârstă. Pentru că Invisalign nu funcționează pe bază de fire, practic nu există nimic care să irite interiorul gurii. Aliniatorii sunt realizați din plastic neted care nu rănesc interiorul gurii. De asemenea, nu există fire care să necesite ajustare în cabinetul ortodontului. În schimb, atunci când va fi necesar, veți trece pur și simplu la un nou set de aliniatori. Fiecare set de aliniatori va fi special calibrat pentru a vă deplasa dinții spre un anumit loc, astfel încât rezultatul final să fie o mușcătură perfect dreaptă și aliniată.

La fel ca orice alt tratament, există și dezavantaje în ceea ce privește utilizarea aparatului Invisalign. Deoarece aliniatorii sunt detașabili, foarte mulți pacienți sunt tentați să îi scoată mai frecvent. Pentru ca acest tip de tratament să fie eficient, este necesar să purtați aliniatorii cel puțin 22 de ore pe zi. În caz contrar, Invisalign s-ar putea să nu fie opțiunea cea mai potrivită.

 


Cu un Like vezi tot ce publicăm:

Ai ceva de adăugat?...

*