Ghid practic pentru alegerea și montarea pavelelor din curte

Dacă titlul acestui material ți-a atras atenția, probabil că ai luat deja decizia de a opta pentru pavele, dintre toate modelele diverse de pavaj pentru curte. Faptul că nu te-ai apucat încă de treabă și ai început să citești articolul, denotă că nu ai mai folosit niciodată pavele, așa că nu o să-ți înșelăm așteptările și o să-ți arătăm cum să alegi și cum să montezi modelul cel mai potrivit pentru curtea ta.

 

Tipuri de pavele

În funcție de modul în care sunt realizate, pavelele se împart în două categorii distincte, după cum urmează:

  • Pavele vibropresate – sunt realizate pe linii de asamblare, prin turnarea betonului în matrițe și compactarea acestuia prin vibrare și prin presare. Acestea sunt realizate din două straturi, dintre care unul este strat de rezistență iar celălalt, strat de uzură.
  • Pavele vibrate – în cazul acestora, betonul se toarnă în matrițe, iar compactarea se face doar prin vibrare, fiind realizate dintr-un singur strat.

Formele și dimensiunile celor două tipuri de pavele sunt similare, iar modul de asamblare este același.

 

Alegerea pavelelor în funcție de trafic

Acesta este primul detaliu pe care trebuie să îl iei în considerare atunci când alegi pavelele, care trebuie să aibă o grosime adecvată, în funcție de traficul din zona în care vor fi instalate.

Pentru pavarea unei curți obișnuite, ar trebui să fie suficiente pavelele rezidențiale, cu grosimi între 2 și 4 centimetri.

În situația în care curtea este intens tranzitată, cum ar fi cazul curților în care locuiesc mai multe familii, îți recomandăm folosirea unor pavele mai groase, de 4-5 centimetri.

Dacă ai garajul în curte și intri frecvent cu mașina, vei avea nevoie de niște pavele de 5-6 centimetri grosime, capabile să suporte traficul auto ușor, asta însemnând vehicule sub 7 tone.

În fine, dacă vrei să pavezi curtea de la firmă, sau dacă utilizezi un vehicul mai greu de 7 tone, trebuie să alegi pavele de 8-10 centimetri grosime, capabile să suporte un trafic greu și intens.

 

Pregătirea montajului

În primă fază, se stabilesc limitele suprafeței care va fi pavată,operațiune pentru care ai nevoie de țăruși și sfoară. Totodată, se va stabili și înălțimea până la care pavajul va trebui să urce. Se trece apoi la curățarea suprafeței respective, prin decopertarea acesteia până la adâncimea adecvată cotei de înălțime.

Suprafața se nivelează, apoi se realizează stratul de bază, care poate fi din pietriș sau beton. Pentru o curte obișnuită, fără trafic intens, pietrișul este cel mai potrivit, în timp ce zonele cu trafic greu necesită strat de bază din beton.

 

Etapele instalării

După ce suprafața a fost pregătită așa cum am arătat mai sus, peste stratul de bază se așterne un strat de nisip. Acesta se nivelează și se tasează, având grijă ca grosimea să fie cuprinsă între 3 și 6 centimetri. Este important ca nisipul să fie bine tasat, așa că vei avea nevoie de o presă compactoare în acest scop.

Odată instalat stratul de nisip, poți începe montarea pavelelor, pornind întotdeauna dintr-un colț și respectând linia bordurilor sau a laturilor suprafeței. Pavelele se așează rând pe rând pe stratul de nisip și se fixează bătându-le ușor cu un ciocan din cauciuc. Datorită formelor, pavelele se vor îmbina ușor, asemenea unor piese de puzzle, fără a fi nevoie să aplici vreun liant între rosturi. Trebuie doar să verifici permanent ca pavelele să fie drepte, iar între rosturi să existe un spațiu de 1-2 milimetri, pentru a asigura drenajul.

La final, după ce a fost montată și ultima piesă, pe suprafața pavată se împrăștie nisip, care va fi măturat, astfel încât să pătrundă între rosturile dintre plăci. Pentru o mai bună nivelare, poți să mai treci odată cu presa compactoare peste pavele astfel montate, însă doar dacă terenul este perfect uscat.

 

Un ultim sfat se referă la asigurarea unui grad de inclinare de 1% în plan transversal și 0,1% în plan longitudinal, pentru a asigura scurgerea apei.

Sursa foto: https://www.piatraonline.ro/pavaj-exterior


Cu un Like vezi tot ce publicăm:

Ai ceva de adăugat?...

*