Hemangiomul – cauze, simptome, tratament medical și naturist

Hemangiomul este o tumoare benignă (necanceroasă) care apare la nivelul pielii, sub forma unei aglomerări de vase de sânge. De cele mai multe ori este vorba de un singur hemangiom, care se localizează în special la nivelul feței, scalpului, spatelui și pieptului. Însă atunci când o persoană are mai multe hemangioame, există riscul să aibă această afecțiune și la nivelul organelor interne (mai ales ficatul poate fi afectat). Iată cum se manifestă și cum se poate trata hemangiomul.

Cauzele și simptomele hemangiomului

Cauza apariției hemangiomului nu este foarte clar cunoscută. Hemangiomul este influențat de factori genetici și apare mai des la persoanele de sex feminin, la copiii născuți prematur sau la cei de rasă caucaziană. Unii copii se nasc cu această afecțiune și deseori este confundată cu un semn de naștere. În cazul altora, problema începe să se dezvolte în primele luni de viață.

Hemangiomul apare sub forma unei pete roșii sau, la început, sub forma unei ulcerații (pierdere de substanță). Odată cu trecerea timpului, hemangiomul are o perioadă de creștere, apoi de stagnare și, la urmă, de remitere. De obicei, dispare până la vârsta de 5 ani, fără să rămână semne vizibile. Însă există și cazuri în care dispare abia în jurul vârstei de 10 ani și pot rămâne ușoare cicatrici. Cu cât dispare mai târziu, cu atât semnele pot fi mai vizibile.

Există mai multe tipuri de hemangiom:

  • Hemangiom plat – este neted la nivelul pielii.
  • Hemangiom tumoral – prezintă o proliferare care se simte pe suprafața pielii.
  • Hemangiom cavernos – predomină în profunzimea pielii și mai puțin la suprafață.
  • Hemangiom cirsoid – sub formă de nodul.

Deși în cele mai multe cazuri apare câte un singur hemangiom, există persoane care prezintă mai multe astfel de tumori. Atunci când o persoană are pe piele minim 5 hemangioame, este posibil să existe un hemangiom și la nivelul organelor interne.

Complicațiile hemangiomului

Complicațiile acestei afecțiuni pot apărea atunci când tumoarea se rupe și produce o rană însoțită de durere și sângerări.

De asemenea, există și unele forme mai grave ale hemangioamelor:

  • Hemangiomatoza difuză – cu risc de deces al nou-născutului, din cauza afectării organelor.
  • Sindromul PHACE – hemangioame cutanate însoțite de anomalii cerebrale, cardiace, oculare.
  • Sindromul PELVIS – tumori în zona pelvisului însoțite de malformații genitale, anomalii ale anusului sau ale vezicii urinare.
  • Sindromul SACRAL – tumorile se situează la nivelul coloanei vertebrale sau rinichilor.
  • Fenomenul Kassabach Merritt – afecțiune însoțită de scăderea trombocitelor (elemente ale sângelui implicate în coagulare).

Tratamentul hemangiomului

Nu toate hemangioamele necesită tratament, pentru că de obicei ele dispar de la sine. Doar 25% dintre cazuri trebuie tratate (cele care prezintă ulcerații, malformații, creștere foarte rapidă și exagerată sau sângerări).

Diagnosticul este pus în urma examenului clinic. Dacă medicul suspectează că există și unele tumori interne, atunci va recomanda investigații imagistice (ecografie sau radiografie).

Tratamentul pentru hemangiom poate fi:

  • Medicamentos – prin administrare de cortizon.
  • Chirurgical (atunci când tumoarea are o creștere lentă) – prin operație clasică sau cu laser.
  • Intervențional (se poate utiliza și pentru malformațiile asociate) – prin embolizarea hemangiomului și scleroterapia. Procedura de embolizare constă în întreruperea fluxului sangvin care hrănește tumoarea și este efectuată sub control radiologic. Scleroterapia presupune injectarea unor substanțe care pot să oprească evoluția tumorii.
  • Naturist (doar pentru hemangioamele care nu prezintă complicații) – se utilizează cedru, chiparos, bitter suedez, filimică (gălbenele), frunze de urechelniță.

Tinctura de cedru sau chiparos se prepară prin spălarea, mărunțirea frunzelor și introducerea lor într-o sticlă. Se adaugă rachiu de secară de 38-40% alcool și se lasă la soare timp de 10 zile. Tinctura se aplică prin tamponare de câteva ori pe zi.

Seva frunzelor de urechelniță sau a tulpinei de filimică obținută prin zdrobire se aplică pe hemangiom de trei ori pe zi. Bitterul suedez și uleiul esențial de cedru se pot cumpăra din magazinele specializate în suplimente naturiste.

În  concluzie, hemangiomul este o afecțiune care, în general, se vindecă de la sine, dar uneori este nevoie de tratament, pentru a preveni apariția unor complicații.

Sursa foto: pixabay.com


Cu un Like vezi tot ce publicăm:

Ai ceva de adăugat?...

*