Ceaiul de mentă– când și cum ii dăm copilului?

Menta este o plantă ierboasă care degajă un miros plăcut, proaspăt, mentolat. Este utilizată de mii de ani în scopuri terapeutice și relaxante și are puteri nebănuite asupra organismului uman.

ceai de menta

Menta, în special, frunzele, conţine o cantitate mare de uleiuri volatile, substanţe polifenolice, taninuri, flavonoizi şi principii amare. Datorită conţinutului său ridicat în uleiuri volatile menta este folosită nu doar ca medicament, ci şi ca aromatizant în industria cosmetică şi alimentară. Compușii flavonoizi ai mentei stimuleazã secreţia şi eliminarea bilei. De asemenea, menta mai are  proprietăţi antifermentative, dezinfectante, datorate în principal taninurilor, precum şi proprietăţi spasmolitice. Mentolul aplicat local are efect antiseptic, analgezic şi decongestionant al căilor respiratorii. Există unele studii care arată că mentolul din mentă are proprietăţi anticancerigene.

Până în prezent, s-a demonstrat că menta este utilă în  boala diareică, în bolile vezicii biliare, pentru combaterea greţurilor sau colicilori inclusiv în cazul colonului iritabil. Menta  poate fi administrată ca antiseptic, analgezic şi decongenstionant în afecţiunile inflamatorii ale nasului, sinusurilor şi căilor respiratorii.

Pe cale externă, uleiul esenţial ajută la calmarea iritaţiilor pielii şi a muşcăturilor de insecte. În inhalaţii, este util în tratarea răcelilor şi a gripei. Poate fi folosit şi ca apă de gură pentru tratarea infecţiilor orale.De asemenea, se pare că vindecă durerile de cap.

Când se poate administra ceai de mentă bebelușului?

Ceea ce toți părinții trebuie să știe este faptul că medicii recomandă ca bebelușul alăptat exclusiv până la vârsta de șase luni să nu consume apă sau ceai. Bebelușii alăptați exclusiv la sân nu au nevoie de ceaiuri, decât în situații excepționale, când acesta suferă de colici, constipație și diaree, iar acestea trebuie să fie naturale. Consumul excesiv de ceai , mai ales la bebelușii mai mici de șase luni, poate avea și efecte neplăcute, împiedicând absorbția fierului în organism, iar ceaiurile îndulcite cu zahăr sau cele instant îi pot crea dureri de stomac și o stare de agitație. De asemenea, ceaiul poate deshidrata bebelușul, deoarece, consumat în cantități mari pentru vârsta lui, ceaiul îi poate suprasolicita rinichii.

Așadar, abia după vârsta de șase luni, îi poți da bebelușului ceai de mentă.

În ce situații îi poți da micuțului ceai de mentă?

Ceaiul de mentă are efecte benefice în cazul în care bebelușul are diaree, stări de greață sau dureri de stomac, gaze sau tulburări ale somnului. De asemenea, ceaiul de mentă se mai poate folosi și pe post de apă de gură, deoarece elimină mirosul neplăcut și îi împrospătează respirația. Este excelent pentru colici, dar dacă copilul prezintă semne de constipare, administrarea ceaiului de mentă trebuie întreruptă.

Cum se prepară?

Pentru bebeluși, e bine să fii atentă la concentrație și la cantitate. Ceaiul de mentă nu trebuie să fie foarte concentrate și nici să-i fie administrat bebelușului în cantități foarte mari. De obicei, bebelușilor le sunt de ajuns patru, cinci lingurițe de ceai de mentă, după o masă de lapte.

Se pune o linguriță de plantă uscată sau două Frunze de mentă proaspătă în 200 ml apă clocotită și se lasă la infuzat aproximativ cinci minute. Se strecoară ceaiul și I se administrează bebelușului cu lingurița. Atenție, ceaiul administrat bebelușilor nu se îndulcește nici cu miere, nici cu zahăr.

Sursă foto: www.stepin2mygreenworld.com


Cu un Like vezi tot ce publicăm:

Ai ceva de adăugat?...

*