Plante medicinale – MENTA

O stare de sănătate bună este cel mai important țel al nostru sau poate ar trebui să fie. O soluție la îndemână și eficientă pentru a avea grijă de noi se găsește tot în natură, prin plante medicinale. Astăzi, vom discuta cu menta pentru a afla povestea acestui personaj și cum ne sprijină organismul.

menta - planta medicinalaMenta a fost menționată pentru prima dată în Antichitate în scrierile grecești și chiar denumirea acestei plante medicinale ar veni de la un personajul din mitologia greacă, numit Minthe.

În plus, izvoarele istorice ne-au spus că menta era folosită de greci ca soluție de curățare a meselor după banchete, dar și ca ingredient în băile de plante pentru revigorarea trupurilor.

Mergem puțin și pe teritoriul istoric al romanilor, unde aflăm că ei aveau mai multe roluri pentru mentă, de la adjuvant pentru digestie și odorizant de gură, la ingredient pentru sosuri.

Revenim în prezent cu o precizare importantă, menta bună despre care ați auzit vorbindu-se de multe ori și cea utilizată terapeutic, se referă la o serie de trei specii de mentă: menta de apă, menta dulce și hibridul primelor două – menta piperită.
Frunzele de mentă au în compoziție printre altele, uleiuri volatile, ce îi permit să fie utilizat în mai multe roluri, atât ca medicament, cât și ca aromatizant în industria cosmetică şi alimentară.

Ce beneficii ne oferă menta?

Ceaiul de mentă ne întărește sistemul imunitar datorită compoziției sale, în care se găsesc vitamina B, dar și minerale cum ar fi calciu, fosfor ce luptă împotriva bacteriilor și a virușilor.

Dacă suferiți de diaree, indigestie sau flatulență există o pastă ce vă poate veni în ajutor. Acest leac se prepară din frunze de mentă, pudră din semințe de chimion, o linguriță sau doua de suc de lămâie, o linguriță de coriandru, sare și apă pentru a căpăta consistența de pastă.

Continuăm să explorăm paleta de beneficii ale acestei plante medicinale și aflăm că menta are capacitatea de a diminua durerile reumatice, musculare și articulare.

În plus, menta ne ajută să ameliorăm acțiunea problemelor respiratorii, cum ar fi bronșită, răceală, sinuzită, episoade de tuse. În acest caz, sunt utile inhalații din trei sau patru picături de ulei de mentă la un litru de apă.

Totodată, pentru afecțiunile respiratorii sunt recomandate băile de plante, ce au un efect de relaxare. Într-o oală de trei sau cinci litri, punem două mâini de flori de mentă în apă călduță și lăsăm să se înmoaie peste noapte. Următoarea etapă este de a filtra amestecul, iar planta să fie pusă la fiert zece minute, într-un litru de apă. Repetăm etapa de strecurare, iar lichidul obținut se combină cu cel rezultat din macerare și se introduc în cada de baie.

Dușmani frecvent prezenți în viața noastră, cum ar fi oboseala cronică și durerile, pot fi combătute de această plantă medicinală. La această listă, adăugăm stresul, ce poate fi eliminat prin aplicarea a patru – șase picături de ulei de mentă în apa de baie.

Dacă suferiți de greață în timpul călătoriilor sau în perioada de sarcină, apelați cu încredere la ceaiul de mentă pentru tratarea acestui disconfort. Acest remediu poate fi aplicat și în cazul stărilor de greață ce apar după o masă copioasă.

Crampele menstruale sau spasmele musculare sunt și ele ameliorate de ceaiul de mentă, prin efectul său de analgezic asupra organismului.

Menta mai servește și drept un excelent tonic nervos, iar acest lucru ne este demonstrat de faptul că este utilizat în aromaterapie, ce este recomandată în episoade de suprasolicitare psihică din viața noastră.

Din paleta de beneficii ale mentei, evidențiem rolul său în îngrijirea părului și a pielii. Menta ajută părul printr-un efect de răcire pe care i-l conferă scalpului. Mai mult, această plantă medicinală combate mătreața. În al doilea caz, menta are în compoziție mentol, ce îngrijește și hrănește pielea obosită. Are și un efect benefic asupra tenului, ameliorând efectele tenului gras.

Dacă tot am vorbit despre îngrijire, trebuie să vorbim și despre cea dentară. Uleiul de mentă are grijă de cavitatea bucală, având o acțiune antiseptică. Menta mai este utilizată și pentru a înlătura germenii ce ne atacă dinții și gingiile.

Dacă vă confruntați cu o respirație urât mirositoare, un suc de mentă vă poate scăpa de această neplăcere. Sucul se prepară dintr-o linguriță de mentă, una de suc de lămâie și o lingură de miere, care se bea de trei ori pe zi.

De asemenea, puteți face gargară cu un amestec dintr-o linguriță de suc de mentă la o jumătate de cană de apă.

Menta este și un ingredient ce poate fi folosit la marinarea cărnurilor, în salate, feluri principale, paste, dar și în prăjituri.

Există și situații în care menta nu este recomandată, cum ar fi:

  • în cazul în care suferiți de constipație cronică;
  • uleiul esențial de mentă trebuie administrat doar sub o supraveghere constantă a medicului. O doză greșită poate duce și la deces, provocând paralizia centrilor nervoși ce sunt responsabili cu respirația noastră;
  • uleiul esențial de mentă nu trebuie administrat sub nici o formă copiilor;
  • în perioada de sarcină, dar și în cea de alăptare;
  • dacă suferiți de astm nu apelați la uleiul de mentă, pentru că este posibil să vă întâmpine o criză;
  • dacă vă aflați sub un tratament homeopat.

Menta ne tratează diferite afecțiuni, ne scapă de probleme estetice supărătoare și ne revigorează organismul. Mai are nevoie să ne demonstreze ceva? Cred că menta și-a prezentat clar și coerent pledoaria, ce ne mai rămâne nouă de făcut este de a găsi formula potrivită pentru noi de a consuma această plantă medicinală.


Cu un Like vezi tot ce publicăm:

Ai ceva de adăugat?...

*