Plante medicinale – SUNĂTOAREA

Traficul infernal, discuțiile cu șeful, stresul termenelor limită se unesc pentru a ne îmbolnăvi starea noastră psihică. Care este planul nostru natural de contraatac? Le putem învinge strategic și eficient prin chemarea la post a unei plante extrem de sănătoase – sunătoarea.

plante medicinale-sunatoareaSunătoarea a fost caracterizată de specialiști drept un adevărat raft plin de medicamente. Proprietățile de vindecare ale sunătoarei sunt cunoscute încă din Antichitate, și mai târziu, cei specializați în leacuri de plante medicinale din Europa și Statele Unite, până în Japonia și China

Știați că sunătoarea este capabilă să vindece aproximativ 60 de boli? Îndemânările sale terapeutice se extind pe tot spectrul corpului uman, de la afecțiuni hepatice, la cele gastrice și ajungând chiar la bolile respiratorii.

Să deschidem dicționarul de plante medicinale și să descoperim ce beneficii ne aduce sunătoarea.

Cum ceaiul de sunătoare este cea mai uzuală formă de administrare, vom prezenta câteva acțiuni terapeutice ale sale.

Stresul, atacurile de panică, irascibilitatea sunt inamici feroce ai sănătății noastre, iar sunătoarea este un aliat redutabil al organismului nostru care le combate acțiunea nefastă.

Mai departe, acest ceai diminuează efectele simptomelor apărute la menopauză și, totodată, tratează spasmele și crampele musculare, dar și nesuferiții de hemoroizi.

În plus, această plantă medicinală întărește sistemul imunitar și asigură funcționarea normală a organismului nostru.

Ceaiul de sunătoare este un remediu recunoscut pentru eficacitatea sa în tratarea durerilor de urechi, ce au fost provocată de otită, dar și în eliminarea retenției de apă.

Insomnia poate dispărea din viața voastră dacă consumați acest tip de ceai, pentru că stimulează producţia de melatonină, ce oferă cadrul perfect pentru un somn liniștitor.

Enzimele ce se găsesc în ficat sunt stimulate de ceaiul de sunătoare și astfel se elimină mai repede factorii nocivi din organism, detoxificând organismul.

Sunătoarea are valențe și în sistemul nervos, deoarece îmbunătățește memoria și crește capacitatea performanțelor intelectuale.

Nu putem uita faptul că, din generație în generație, sunătoarea a avut întotdeauna o influență bună asupra stomacului.

Schimbăm registrul și intrăm în domeniul cosmetic. Dacă aveți un ten uscat, iritat sau ridat, aplicați cu încredere comprese de ceai de sunătoare.

Nu, în ultimul rând, după o zi grea la muncă, meritați un ceai de sunătoare, numai bun pentru relaxare și stimularea bunei dispoziții!

Pe lângă ceai, în comerț, puteți găsi sunătoarea sub formă de comprimate, miere, uleiuri presate la rece, săpunuri cu extract de sunătoare, suplimente alimentare, extract (hidroalcoolic) și tincturi, dar și unguente/creme cu sunătoare și arbuști ornamentali.

Există și anumite situații în care sunătoare poate provoca reacții adverse, iar categoriile vizate sunt:

  • femeile însărcinate nu ar trebui să consume ceai de sunătoare fără recomandarea medicului;
  • pacienții care se află sub tratamente cu medicamente antidepresive sau anticoagulante;
  • este interzisă pacienților care urmează sa facă chemoterapie sau celor care suferă de sindromul serotoninic (este o reacție adversă medicamentoasă periculoasă care apare după folosirea de medicamente sau interacțiuni nedorite între acestea, supradoze sau folosirea recreațională a drogurilor).

Este bine de știut că dacă consumați sau utilizați creme, unguente, tincturi sau infuzii este recomandat să evitați expunerea la soare.

Sunătoarea, acest medic universal al sănătății noastre, ne ajută să înfruntăm dușmanii cotidieni care ne asediază zilnic. Ce poate fi mai important decât o stare bună de sănătate?

Știați că dacă renunțați la fumat, un consum de ceai de sunătoarea vă ajută să reduceți senzația de dependență de nicotină?


Cu un Like vezi tot ce publicăm:

Ai ceva de adăugat?...

*